Oameni singuri

Era o noapte rece și ploioasă când el a intrat în barul acela ca să vadă lume, sa bea ceva și să mai scape de frig.

Bine luminat, barul arăta îmbietor, dar se făcuse târziu deja și doar câțiva oameni își mai făceau încă veacul pe acolo, jucând cărți împreună sau îmbătându-se de unii singuri.

Însingurat, nu a văzut-o de la început pe femeia aceea înaltă care stătea singură la masa de lângă tejghea, uitându-se țintă la el. A fost doar atunci când s-a dus să îi plăteasca barmanului când a văzut-o. Femeia era îmbrăcată într-o rochie de un albastru închis și era foarte frumoasa.

“Bună seara”, spuse el văzând-o că se uită le el, încercând pur și simplu să fie politicos și să nu îi pară vicios, așa cum bea de unul singur la ora aceea târzie din noapte. “Ai chef de vorbă? Pot să iau loc la masa ta?”

Ea s-a uitat la el, fără să pară surprinsă de rugăminte, a dat din cap și i-a făcut semn să se așeze.

“De ce nu”, spuse ea. “E încă al naibii de devreme. Bună seara. Ce faci?”
“Nimic deosebit”, răspunse el. “Sunt nou în oraș așa că nu știu încă pe nimeni; căutam să găsesc un loc unde să mă ascund de ploaia sâcâitoare de afară; îmi era frig și am simțit nevoia să intru să beau ceva ca să mă mai încălzesc”.
“Un pahar de băutură chiar ajută în nopți reci și umede ca asta”, spuse ea, apoi se uită din nou lung la el, fără să mai adauge însă nimic altceva, ba chiar  rămânând tăcută și gânditoare pentru o vreme, continuând doar să se joace, delicat, cu paharul pe masă.

Dacă a văzut-o pe ea că tace, a tăcut și el. El nu era vreunul dintre aceia care se cred cine știe ce și nu simțise niciodată nevoia să vorbească banalități cu oameni pe care îi întâlnea pentru prima oară. În plus, adevărul este că el fusese întotdeauna intimidat în fața femeilor frumoase. Nu știuse niciodată la ce să se aștepte din partea lor sau cum să facă să le cucerească.

“Ție îți place de mine?” l-a întrebat ea așa, dintr-odată, după o lungă tăcere. Fusese ceva trist și nesigur în vocea ei și lui îi plăcuse lucrul acesta.
“Da, cum să nu? Bineînțeles. Îmi place de tine chiar foarte mult.”
“Îți place de mine ca să ma iei la tine acasă în noaptea asta sau îți place de mine ca să ne vedem din nou și mâine?”
“Îmi place de tine ca să te iau la mine acasă în noaptea asta și îmi place de tine și ca să ne vedem din nou și mâine”, răspunse el; serios și fără să șovăie.
“Ești draguț”, spuse ea. “Mi-ar plăcea să te cred. Știi, și mie îmi este frig, de fapt sufletului meu îi este frig, dacă poți înțelege ce vreau să spun și mă simt foarte singură.”
“Sigur că înțeleg ce vrei să spui. Și eu mă simt la fel; foarte des; mult prea des.”
“Da, mult, mult prea des și asta este partea cea mai îngrozitoare.”

Și au continuat să-și vorbească unul altuia în felul acesta pentru o vreme. Viața asta a noastră nu numai că este grea, viata asta a noastră, de fapt, este o târfă nenorocita. Trebuie să o călărești cât poți de strâns ca să o poți stăpâni, știind de la bun început că drumul pe care te va duce sfârșește drept în iad. Ca și când nu ar fi fost și asa prea destul, drumul ăsta nu are nici o ieșire și cu cât te căznești mai mult să fii bun și să faci totul așa cum trebuie, cu atât mai repede înțelegi că toate eforturile tale sunt zadarnice; bune doar cât să te facă să îți irosești viața. Nu există niciodată nici cea mai mică șansă de scăpare; ori crapi ori te ia dracu’; a treia opțiune nu există și nici cineva în care să ai încredere, care sa fie lângă tine, să te ajute sau să te călăuzească. Așa că tot ceea ce îți mai rămâne este să fii cât mai rece și mai neimplicat cu putință; să fii întotdeauna gata să te aperi și să ripostezi cu sălbăticie; să fii întotdeauna gata să te apuci cu ghearele și cu dinții chiar și de cea mai mică șansă care ți se oferă. Șansele astea, așa puține cum sunt, de obicei dacă ne vin, ne vin în viață numai o singura dată; însă celor mai mulți dintre noi ele nu le vin niciodată.

În cele din urmă, însă, nimic de fapt nu contează. Dacă ești puternic, toți te vor urî și, la cel mai mic semn de slăbiciune te vor înjunghia pe la spate. Dacă ești slab, toți te vor batjocori, vor sări pe tine și te vor zdrobi călcându-te în picioare. Dacă ești doar un om obișnuit care încercă să se facă pierdut în mulțime, toți te vor folosi ca să își satisfacă plăcerile lor vicioase pe seama ta, sfârșind prin a te distruge. Nu are nici un rost să îți faci iluzii. Nu există loc nici pentru dragoste și nici pentru milă în lumea asta ticăloasă, a noastră. Ca să nu mai vorbim de frumusețe sau de puritate. Tot ceea ce există este doar un deșert sterp, fără sfârșit și fără scăpare, care se deschide în fața fiecăruia dintre noi chiar din clipa în care ne naștem și pe care, fără nici un fel de motiv, suntem condamnați să-l traversăm până murim de unii singuri.

Când în sfârșit s-au oprit, el se simțise dintr-o dată sfârșit și foarte trist, iar în gură avea un gust îngrozitor de carne vie zdrobită între dinți, scârbos.

“Când ai avut tu timpul să înveți atâtea lucruri despre viață și despre toate mizeriile ei?”, a întrebat-o el.
“Nu l-am avut”, răspunse ea. “Te-am văzut intrând să bei ceva la ora asta târzie din noapte, treaz și de unul singur, și am înțeles că ai o inimă grea. Am știut că ai nevoie de cineva cu care sa vorbești ca să poți să îți mai ușurezi sufletul.”

Se făcuse foarte târziu de acum și orașul dormea adânc. Barul era gol și afară ploaia se oprise. Dintr-o dată nu se mai mișca și nu se mai auzea nimic. Ca și când nu ar fi existat niciodată, lumea aceea rea, fără scrupule, fără bucurii și fără speranțe de care tocmai vorbiseră, se făcuse mică și dispăruse undeva foarte departe în urma lor și acum rămăseseră numai ei doi; singuri, cu tăcerea maiestoasă a nopții înfășurată strâns și ocrotitor în jurul lor.

“Ție îți place de mine?” a întrebat-o el după un timp, cu o voce înceată și nesigură.
“Da, îmi place. Îmi place de tine chiar foarte mult.”
“Îți place de mine ca să mergi la mine acasă în noaptea asta sau îți place de mine ca să ne vedem din nou și mâine?”

“Îmi place de tine ca să merg la tine acasă în noaptea asta”, spuse ea zâmbind ca o femeie. “Și îmi doresc nespus de mult să ne vedem din nou și mâine.”

oameni-singuri



Kelly family – Every baby

YouTube Preview Image


Vine Vine Primavara

YouTube Preview Image


Micul Boroboață, cel mai popular cântecel pentru copii!

YouTube Preview Image


Povestea mărţişorului, simbolul primăverii. Traditii si obiceiuri de 1 martie

Mărţişorul este considerat simbolul primăverii, iar pe 1 Martie este sărbătoarea românească a primăverii, prima zi din luna martie, ne bucurăm de revenirea la viaţă a naturii dăruind flori şi mărţişoare. Se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşu război, dar şi dragoste pentru tot ce este frumos, roşu şi sănătate şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii, albul, culorile şnururilor împletite care alcătuiesc mărţişorul, în forma lui clasică.

Iniţial, mărţişorul era o monedă din aur sau din argint, la care se ataşa o sfoară făcută din două fire răsucite (unul roşu şi altul alb). Mai mult, există credinţa conform căreia această amuletă aduce noroc şi fericire. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până ce înflorea primul pom (de obicei, până la sfârşitul lunii martie). După aceea, cu şnurul legau o creangă a pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă, scrie eva.ro. În unele zone, scopul purtării Mărţişorului este să-ţi apropii soarele. Aşa te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, frumuseţe, veselie şi sănătate, cinste şi iubire. Dăruind un mărţişor este ca şi cum ai dărui o fărâmă de soare.

Un alt obicei de la sate este ca ţăranii să pună copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele îl poartă ca să nu le ardă soarele. Mai mult, cine nu le poartă are să se ofilească. Oamenii din popor mai ştiu că mărţişorul trebuie purtat ca un lucru sfânt, nu ca pe o podoabă ori că o jucărie.

Tradiţia spune că mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la 1 Martie până când se arată primăvara, se aude cucul cântând, până înfloresc cireşii ori trandafirii, până vin berzele sau rândunelele. După, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc.

Mituri ale mărţişorului

• Voinicul care a eliberat Soarele: Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă, dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi de veselie şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată, a căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi a luminat întregul pământ, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

• Lupta Primăverii cu Iarna: în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul și gerul să distrugă floarea, scrie public.asu.edu. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

• Sosirea primăverii şi mărţişorul sunt legate şi de o altă străveche zeitate a pământului, Baba Dochia, personaj tradiţional de la care provin şi celebrele babe, sărbătorite de la 1 la 9 martie. În legendele Babei Dochia, firul mărţişorului simbolizează atât zilele anului, cât şi viaţa omului – prin aluzia la firul vieţii copilului -, tors de Ursitoare la naşterea micuţului, scrie businesswoman.ro. În aceste legende apare şi un tânăr pe nume Mărţişor, care, cu o floare magică, o salvează pe fata vitregă a Babei de răutăţile acesteia, pentru ca apoi să o pedepsească pe însăşi Baba Dochia.

Originea mărţişorului

Majoritatea specialiştilor consideră că originea sărbătorii este daco-tracică, însă ea prezintă şi influenţe romane. Atât la romani, cât şi la geto-daci, anul începea la 1 Martie. Numele lunii martie, cunoscută în popor drept mărţişor sau marţ, provine de la numele zeului Marte, divinitate asociată războiului, dar şi fertilităţii şi vegetaţiei.

Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova şi Bucovina mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă-roşie, şi era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.