Kelly family – Every baby

YouTube Preview Image


Vine Vine Primavara

YouTube Preview Image


Micul Boroboață, cel mai popular cântecel pentru copii!

YouTube Preview Image


Povestea mărţişorului, simbolul primăverii. Traditii si obiceiuri de 1 martie

Mărţişorul este considerat simbolul primăverii, iar pe 1 Martie este sărbătoarea românească a primăverii, prima zi din luna martie, ne bucurăm de revenirea la viaţă a naturii dăruind flori şi mărţişoare. Se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşu război, dar şi dragoste pentru tot ce este frumos, roşu şi sănătate şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii, albul, culorile şnururilor împletite care alcătuiesc mărţişorul, în forma lui clasică.

Iniţial, mărţişorul era o monedă din aur sau din argint, la care se ataşa o sfoară făcută din două fire răsucite (unul roşu şi altul alb). Mai mult, există credinţa conform căreia această amuletă aduce noroc şi fericire. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până ce înflorea primul pom (de obicei, până la sfârşitul lunii martie). După aceea, cu şnurul legau o creangă a pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă, scrie eva.ro. În unele zone, scopul purtării Mărţişorului este să-ţi apropii soarele. Aşa te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, frumuseţe, veselie şi sănătate, cinste şi iubire. Dăruind un mărţişor este ca şi cum ai dărui o fărâmă de soare.

Un alt obicei de la sate este ca ţăranii să pună copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele îl poartă ca să nu le ardă soarele. Mai mult, cine nu le poartă are să se ofilească. Oamenii din popor mai ştiu că mărţişorul trebuie purtat ca un lucru sfânt, nu ca pe o podoabă ori că o jucărie.

Tradiţia spune că mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la 1 Martie până când se arată primăvara, se aude cucul cântând, până înfloresc cireşii ori trandafirii, până vin berzele sau rândunelele. După, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc.

Mituri ale mărţişorului

• Voinicul care a eliberat Soarele: Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă, dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi de veselie şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată, a căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi a luminat întregul pământ, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

• Lupta Primăverii cu Iarna: în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul și gerul să distrugă floarea, scrie public.asu.edu. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

• Sosirea primăverii şi mărţişorul sunt legate şi de o altă străveche zeitate a pământului, Baba Dochia, personaj tradiţional de la care provin şi celebrele babe, sărbătorite de la 1 la 9 martie. În legendele Babei Dochia, firul mărţişorului simbolizează atât zilele anului, cât şi viaţa omului – prin aluzia la firul vieţii copilului -, tors de Ursitoare la naşterea micuţului, scrie businesswoman.ro. În aceste legende apare şi un tânăr pe nume Mărţişor, care, cu o floare magică, o salvează pe fata vitregă a Babei de răutăţile acesteia, pentru ca apoi să o pedepsească pe însăşi Baba Dochia.

Originea mărţişorului

Majoritatea specialiştilor consideră că originea sărbătorii este daco-tracică, însă ea prezintă şi influenţe romane. Atât la romani, cât şi la geto-daci, anul începea la 1 Martie. Numele lunii martie, cunoscută în popor drept mărţişor sau marţ, provine de la numele zeului Marte, divinitate asociată războiului, dar şi fertilităţii şi vegetaţiei.

Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova şi Bucovina mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă-roşie, şi era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

 



Cartea lui Iov – rezumat

Introducere
Era în ţara Uţ un om fără pată şi curat la suflet, pe nume Iov. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău. El şi soţia lui aveau şapte fii şi trei fete. Erau o familie înstărită şi cu vază în ţinutul lor. Aveau turme uriaşe de oi, cămile, boi şi măgari, şi un număr foarte mare de slujitori. Fiii săi se invitau periodic între ei la câte un ospăţ. După terminarea zilelor de ospăţ, Iov îi chema şi-i sfinţea, aducând o jertfă pentru ei. Căci zicea Iov: “Poate că fiii mei au păcătuit şi L-au supărat pe Dumnezeu în inima lor.”
Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi înaintea Lui. A venit şi Satana în mijlocul lor. Domnul i-a zis Satanei: “L-ai văzut pe robul meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără pată şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Şi Satana I-a răspuns Domnului: “Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu L-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Dar ia întinde-Ţi mâna, şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” Domnul a zis Satanei: “Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.”
Turmele lui Iov sunt prădate, slujitorii omorâţi, apoi un vânt puternic dărâmă casa în care fiii lui erau adunaţi, omorându-i pe toţi. Iov şi-a sfâşiat mantaua, şi-a tuns capul, apoi s-a închinat, zicând: “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului.”
Văzând că Iov a rămas credincios, Satana a cerut permisiunea să se atingă de pielea lui, lovindu-l cu o bubă rea. Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă.
Soţia lui, văzându-l, l-a îndemnat să-L blesteme pe Dumnezeu ca să moară mai repede. Dar Iov a rezistat tentaţiei: “primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?”
Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz, Bildad şi Ţofar, au venit să-l mângâie. Timp de şapte zile au plâns alături de el, fără să-i spună o vorbă. După aceea, Iov a luat cuvântul.

Plângerea lui Iov
Blestemată să fie ziua în care m-am născut; ce bine ar fi fost să nu mă fi născut niciodată! De ce dă Dumnezeu viaţă celor ce doresc să moară? De ce îmi e frică, aceea mi se întâmplă.

Cuvântarea lui Elifaz (I)
Tu îi ajutai pe alţii; când vine vorba de tine, eşti slab? Niciun nevinovat nu a pierit. Doar cei răi culeg roadele faptelor lor (constanta1). Şi în fond, nu există niciun om fără vină (vedenia cu duhul). Toţi sunt răi; (constanta pacatului) omul se naşte ca să sufere. Aleargă la Dumnezeu! (constanta2) El face rana şi tot El o leagă. (peculiar) El te va ajuta să ajungi din nou fericit. (constanta2+)

Răspunsul lui Iov
O, dacă ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească! Îmi va rămâne măcar mângâierea că niciodată n-am călcat poruncile Lui. Cel ce suferă are dreptul la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Dumnezeu. Faceţi-mă să înţeleg cu ce am păcătuit! Mărturisiţi că sunt nevinovat! (argument1) Adu-ţi aminte, Doamne, că sunt doar o suflare. Ochii tăi nu mă vor mai vedea niciodată. De aceea nu-mi voi ţine gura şi voi vorbi. Ce este omul, ca să Îţi pese atât de mult de el? Dacă am păcătuit, ce pot să fac? Pentru ce nu-mi ierţi păcatul?

Cuvântarea lui Bildad (I)
Până când vei vorbi astfel? Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i-a dat pe mâna păcatului. (constanta1) Dar tu, dacă alergi la Dumnezeu şi dacă ești neprihănit (constanta2), El va veghea asupra ta şi îți va readuce fericirea. Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu. (constanta 2+)

Răspunsul lui Iov
Ştiu bine că este aşa; dacă omul ar vrea să se certe cu Dumnezeu, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur. El este Atotputernic; Creator a tot ce există. Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decât să mă rog Judecătorului. Şi chiar dacă m-ar asculta, tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul – El care mă loveşte atât de rău. Sunt nevinovat, (argument1) dar nu ţin la viaţa mea; căci El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat. (acuzatie1) Şi măcar dacă biciul ar pricinui îndată moartea. Chiar dacă sunt nevinovat, El tot mă va scoate vinovat, (acuzatie 1++) căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde, nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi. (mesianitate1) Îl rog pe Dumnezeu să-mi arate de ce se poartă astfel cu mine, în timp ce oamenilor răi le acordă bunăvoinţă? (acuzatie1+) Mâinile Tale m-au facut, şi Tu să mă nimiceşti? Ştiu acum ce aveai de gând: că dacă păcătuiesc, să mă pândeşti şi să nu-mi ierţi păcatul (Acuzatie2)

Cuvântarea lui Ţofar (I)
Limbutule, te crezi curat în ochii Lui? De ar vrea Dumnezeu să îţi vorbească, ai vedea că nu iţi răsplăteşte totuşi după fărădelegea ta. (constanta1) Te poţi compara cu El în înţelepciune? Îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu (constanta2): depărtează-te de faradelege şi atunci vei fi eliberat de suferinţele tale. (constanta 2+)

Răspunsul lui Iov
“Dă brânci cui alunecă cu piciorul!” Cei ce-L mânie pe Dumnezeu trăiesc bine (Acuzatie 1+).
„O, de aţi fi tăcut, ce înţelepciune aţi fi arătat. […] Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni ca să-L apăraţi? Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu? Dacă vă va cerceta El, vă va găsi bine oare?” Iov 13.5, 7-9
Ascultaţi apărarea mea. Doamne, numai două lucruri fă-mi: trage-ţi mâna de pe mine (Rugăminte1), şi nu mă mai tulbura cu groaza Ta (Rugăminte2). Apoi vom putea sta de vorbă. Pentru ce Îţi ascunzi faţa şi mă iei drept vrăjmaş? (Acuzaţie 2) Omul are viaţa scurtă, dar plină de necazuri; şi asupra Lui priveşti Tu; cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? (Constanta păcatului) Dacă tot ştii când are să moară, întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria simbriaşului la sfârşitul zilei. Omul, când moare, rămâne întins; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă din somnul lui. (Există viaţă după moarte?)
„Ah, de m-ai ascunde în locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia, şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine! Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc. Atunci m-ai chema şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.” (Iov 14. 13-15)
Dar azi ai ochii îndreptaţi asupra păcatelor mele; născoceşti fărădelegi în sarcina mea. (Acuzatie 1++) Tu nimiceşti nădejdea omului; îi schimonoseşti faţa, apoi îi dai drumul mort.

Cuvântarea lui Elifaz (II)
Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu. Nu eu, ci gura ta te osândeşte. (Constanta1+) Ce este omul ca să fie curat, dacă nici sfinţii, nici cerurile nu sunt curate înaintea lui Dumnezeu? (Constanta păcatului) Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii; e lipsit de nădejde, (Constanta1) ştie că-l aşteaptă sabia şi întunericul – căci a ridicat mâna împotriva Celui Atotputernic. (Constanta1+) El îşi va pierde toată prosperitatea, iar Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.

Răspunsul lui Iov
„Voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi.” Dumnezeu m-a stors de puteri; mă sfâşie şi mă urmăreşte în mânia Lui, (Axioma de bază) iar prietenii mei mă ocărăsc şi mă bat peste obraji. Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi, iar El se aruncă asupra mea ca un războinic. Totuşi, n-am făcut nicio nelegiuire şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată. (Argument1)
„Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte. Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, şi fiului omului împotriva prietenilor lui.” Iov 16.19-21 (Încredere)
„Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta”, doar Tu îmi poţi dovedi nevinovăţia. (Încredere)

Cuvântarea lui Bildad (II)
Vino-ţi în minte, şi apoi vom vorbi. Oare pentru tine, care te sfâşii în mânia ta, să ajungă pustiu pământul? (Constanta1+) Da, lumina celui rău se va stinge. Nenorocirile vin peste el, trupul i se degradează, rămâne singur – îi piere amintirea, rămâne fără moştenitori. Aceasta este soarta celui rău, care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. (Constanta1) (Bildad deja nu mai speră că Iov se va schimba).

Răspunsul lui Iov

Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta. Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că m-aţi dovedit vinovat? Să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte; cer dreptate şi dreptate nu este. (Acuzatie1+) El mă urmăreşte, se poartă cu mine ca şi cu un vrăjmaş. (Acuzaţie 2) Rudele mele m-au părăsit, slugile mă privesc ca pe un străin şi nu mă mai ascultă, nevastă-mea nu-mi mai suferă suflarea, iar prietenii în care mă încredeam mă urăsc – aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea. Fie-vă milă de mine, prietenii mei! De ce mă urmăriţi ca Dumnezeu? “Oh! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte; aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie…”
“Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înlăuntrul meu.” (Mesianitate2) Iov 19. 25-27

Cuvântarea lui Ţofar (II)

Nu ştii tu că de mult de tot, de când a fost aşezat omul pe pământ, biruinţa celor răi a fost scurtă? Chiar dacă s-ar înălţa până la ceruri, va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui. (Constanta1) Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila. (Constanta1++). Dulce era răul in gura lui, dar hrana lui se va preface în otravă. Va da înapoi tot ce a câştigat, căci a asuprit pe săraci, i-a lăsat să piară, a dărâmat case şi nu le-a zidit la loc. (Constanta1++) Lăcomia lui n-a cunoscut margini. Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar mâna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui. Şi iată, ca să-i umple pântecele, Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui. (Constanta1)

Răspunsul lui Iov

Lăsaţi-mă să vorbesc, vă rog, şi după ce voi vorbi, veţi putea să vă bateţi joc. Pentru ce trăiesc cei răi? De ce îi vezi îmbătrânind şi sporind în putere? În casa lor domneşte pacea, sunt fericiţi şi se coboară într-o clipă în locuinţa morţilor. Şi totuşi ziceau lui Dumnezeu: “Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaştem căile Tale. Ce este Cel Atotputernic, ca să-L slujim? Ce vom câştiga dacă-I vom înălţa rugăciuni?” (Acuzaţie1+) – departe de mine sfatul celor răi! (Argument1) dar nu de multe ori se întâmplă să le dea şi lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui! Veţi zice că pentru fiii Lui păstrează Dumnezeu pedeapsa! Dar pe el, pe nelegiuit ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă. [Dumnezeu nu pedepseşte fiii pentru greşelile părinţilor]. Unul moare în mijlocul propăşirii şi al fericirii, altul moare cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire – amândoi au aceeaşi soartă. (Acuzatie1)

Cuvântarea lui Elifaz (III)
Poate un om să aducă vreun folos lui Dumnezeu? Nu, ci înţeleptul nu-şi foloseşte decât lui. (Constanta 3) Pentru evlavia ta te pedepseşte şi te judecă El oare? Nu-i mare răutatea ta? (Constanta1) Erai nemilos cu semenii tăi (cei ce se împrumutau, săracii, străinii, văduvele, orfanii), fiindcă erai mai tare şi mai cu vază. De aceea eşti cuprins de aceste necazuri. (Constanta1++) Crezi că Dumnezeu nu ştie cum stau lucrurile? Vrei să apuci pe calea străveche a celor nelegiuiţi, care trăiau în prosperitate, dar nu voiau să ştie de Dumnezeu? Cei nevinovaţi vor fi martori ai căderii lor şi se vor bucura. (Bucurie sadica) Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu, depărtează-te de rele (Constanta2) şi vei avea pace, te vei bucura iarăşi de fericire. Aruncă aurul în ţărână, şi atunci cel Atotputernic va fi aurul tău. Atunci totul îţi va merge bine (Constanta2+)

Răspunsul lui Iov

Plângerea mea este tot o răzvrătire?! O, dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea ajunge la scaunul Lui, mi-aş apăra pricina înaintea Lui. Iar El nu Şi-ar concentra toată puterea pentru a lupta împotriva mea, ci m-ar asculta negreşit. Doar un om nevinovat ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna. Dar nu-L pot găsi. Dar El ştie că sunt nevinovat şi că am urmat calea Lui. (Credinţă) Însă hotărârea Lui este deja luată; cine I se va împotrivi? De aceea tremur înaintea Lui. (Acuzaţie 2) De ce nu văd cei răi zilele lui Dumnezeu de pedeapsă? Sunt unii care îi năpăstuiesc pe săraci, îi fac să se ascundă în pustie, le iau copiii; sunt ucigaşi şi hoţi, sunt preacurvari, iar Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii. Dar cei ce păcătuiesc sunt înghiţiţi de locuinţa morţilor. Şi totuşi, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor silnici, şi iată-I în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă. El le dă linişte şi încredere. Mor ca toţi oamenii, într-o clipă. (Acuzaţie1+)

Cuvântarea lui Bildad (III)
Puterea şi groaza sunt ale lui Dumnezeu. El face să fie pace în ţinuturile Lui înalte. Cum ar putea omul să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu? Iată, în ochii Lui nici luna nu este strălucitoare, nici stelele nu sunt curate; cu cât mai puţin omul, care nu este decât un vierme. (Constanta pacatului)

Răspunsul lui Iov
Cât de bine ştii tu să vii în ajutorul slăbiciunii! Al cui duh vorbeşte prin tine? Totul tremură înaintea lui Dumnezeu; nimic nu e ascuns pentru El; creaţia Îi este supusă şi se teme de El. Şi tot ce ştim despre El din creaţie reprezintă numai marginile căilor Sale.

Cel din urmă răspuns al lui Iov
Viu e Dumnezeu – cât timp voi fi viu, nu voi rosti nimic nedrept şi neadevărat. Nu vă voi da dreptate, până la ultima suflare îmi voi apăra nevinovăţia. (Argument1) Ce nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit când moare? Îi ascultă Dumnezeu strigătele când vine strâmtorarea peste el? Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu? (Cea dintai porunca) Iată soarta păstrată de Dumnezeu celui rău – tot ce a adunat – copii, argint, haine, casă – vor fi pierdute sau prădate. Moare sărac, cuprins de groază, străpuns de săgeţile lui Dumnezeu, (Constanta1 – fara a recunoaste ca e vinovat) spre satisfacţia celor din jur. (Bucurie sadică)
Omul sapă mine, scoate la lumină ce este ascuns sub pământ; dar înţelepciunea unde se găseşte? Ea nu se găseşte în pământul celor vii; nu poate fi cumpărată cu valori materiale. Doar Dumnezeu îi cunoaşte locuinţa. (Dumnezeu – Singurul Atotştiutor). El a zis omului: iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău este pricepere.
Oh, cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, când Dumnezeu mă păzea şi mă călăuzea în întuneric! Trăiam în bunăstare şi toţi mă respectau, fiindcă îi ajutam pe cei loviţi de soartă (săraci, orfani, nenorociţi, văduve, orbi, şchiopi, străini) şi făceam dreptate (rupeam falca celui nedrept). Cuvântul meu înmuia inima tuturor, iar eu le zâmbeam; eram ca un împărat, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi. (Argument1)
Şi acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-I socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele. Sfrijiţi de sărăcie, mârşavi şi dispreţuiţi, locuiesc în locuri pustii, izgoniţi de oameni. Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, mă înjosesc şi îşi fac planuri să mă piardă. Slava şi fericirea mea s-au spulberat, m-au apucat zilele suferinţei. Dumnezeu m-a aruncat în noroi. Strig către Tine şi nu-mi răspunzi. Eşti fără milă împotriva mea, căci ştiu că mă duci la moarte. (Acuzaţie 2) Dar cel în nenorocire nu cere ajutor? Nu eram eu milostiv? (Argument1) Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine.
Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare. (Argument1) Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu? Pieirea şi nenorocirea nu sunt oare pentru cei răi? N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Dacă am facut rău (minciună, înşelăciune, adulter, nedreptate faţă de slujitori, nepăsare faţă de săraci, văduve şi orfani, încredere în bogăţii, închinare în faţa soarelui şi a lunii, ascunderea făradelegilor de teama dispreţului celor din jur), să fiu pedepsit! Dar mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi nu puteam face aceste lucruri din pricina măreţiei Lui. (Argument1) O, de aş găsi pe cineva să mă asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! (Credinţă)

Cuvântarea lui Elihu
Elihu (mai tânăr ca toţi) s-a aprins de mânie împotriva lui Iov, care se credea nevinovat, ca şi împotriva prietenilor lui, care nu găseau niciun argument, dar totuşi îl osândeau.
Am aşteptat până acum, dar văd că nu vârsta aduce înţelepciunea. Iov, ai spus că eşti nevinovat şi Dumnezeu caută pricină de ură împotriva ta, socotindu-te vrăjmaş al Lui. Îţi voi răspunde că aici n-ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decât omul. Vrei să te cerţi cu El pentru că nu dă socoteală fiecăruia după faptele lui? (Elihu1) Dumnezeu mustră omul prin suferinţă, pentru a-l abate de la rău şi pentru a-l feri de mândrie. (Elihu2) Dar dacă se găseşte un înger intermediar pentru el, Dumnezeu Se îndură de el şi-i zice îngerului: scapă-l, ca să nu moară; am găsit un preţ de răscumparare pentru el. (Mesianitate2) Şi atunci omul se întoarce la starea dintâi; Dumnezeu îi este iarăşi binevoitor. Omul recunoaşte că a păcătuit, dar e bucuros că i s-a arătat îndurare. Este vreun om ca Iov? Batjocoritor, tovarăş al celor răi? Căci el susţine că nu-i foloseşte nimic omului să-şi pună plăcerea în Dumnezeu. (Constanta1+) Dumnezeu este drept! El răsplăteşte fiecăruia după faptele lui. (Elihu3+)
„Cine I-a dat lumea în grija Lui? Dacă nu S-ar gândi decât la El, dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea, tot ce este carne ar pieri deodată, şi omul s-ar întoarce în ţărână.” Iov 34. 13-15
Oare ar putea să domnească un vrăjmaş al dreptăţii? L-ai osândi tu pe Dumnezeu, care nu caută la faţa oamenilor, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Lui? (Elihu3) El îl zdrobeşte pe cel puternic şi asupritor, şi pune pe altcineva în locul lui. (Constanta1) Căci I-a zis el [aluzie la Iov] vreodată lui Dumnezeu: „Am fost pedepsit, nu voi mai păcătui; arată-mi ce nu văd; dacă am facut nedreptăţi, nu voi mai face?” Iov 34. 31-32
Iov trebuie să fie încercat mai departe, fiindcă răspunde ca cei răi. Căci adaugă la greşelile lui păcate noi, vorbind împotriva lui Dumnezeu. (Constanta1+) Te întrebi ce câştig ai dacă nu păcătuieşti? Îţi voi răspunde că faptele tale – bune sau rele, nu-L pot afecta pe Dumnezeu, ci numai pe semenii tăi. (Elihu1) Pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L! Dacă mânia Lui nu pedepşeste încă, nu înseamnă că puţin Îi pasă de nelegiuire.
Dumnezeu răsplăteşte fiecăruia dupa faptele lui; (Elihu3+) pe cei drepţi îi răsplăteşte cu bine; dacă se întâmplă să cadă în lanţuri, le pune înainte faptele lor – îi înştiinţează ca să se îndrepte. Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire; dacă nu – mor în orbirea lor. Aşa va face şi cu tine, Iov! Dumnezeu îl scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează. (Elihu2) Dar dacă iţi aperi pricina în continuare, pedeapsa este nedezlipită de pricina ta. Mărimea preţului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire! (Mesianitate2) Fereşte-te să faci rău, căci suferinţa te îndeamnă la rău.
Nu uita să lauzi măreţia şi faptele lui Dumnezeu, pe care toţi oamenii trebuie să le mărească. [Urmează o descriere a fenomenelor naturale (norii, trăznetele şi fulgerele unei furtuni care se apropie), generate de Divinitatea antropomorfizată metaforic.] Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu! Le inţelegi tu? Le poţi genera? Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, nu-L putem înţelege, (AXIOMA lui Elihu) dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frânge. (Elihu3+) De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.

Răspunsul Domnului
Cine este cel ce Îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere? Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te intreb, şi tu să Mă înveţi. Unde erai tu când am întemeiat pământul? Cum l-am creat? [Pământul este comparat metaforic cu o clădire – are temelii, cheie de boltă. Marea e personificată] Ai tu vreo autoritate asupra naturii? Cunoşti toate tainele ei? [descriere poetica a lumii naturale] Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat? Iov a răspuns Domnului: „Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. […] Nu voi mai adăuga nimic.” Iov 40.4-5.
Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca sa-ţi scoţi dreptatea? (Elihu3+) Te poţi compara tu cu Dumnezeu? Dovedeşte-o, îmbrăcându-te cu slavă, pedepsindu-i pe cei răi, şi atunci voi aduce şi Eu laudă puterii tale.
Poţi prinde leviatanul? Îl poţi domestici? Nimeni nu este atât de îndrazneţ încât să-l întărâte. Uită-te la frumuseţea, la puterea şi curajul lui. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă? Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu. (Elihu1) Iov a zis: „Ştiu că Tu poţi totul, că nimic nu poate sta împotriva gândurilor tale. Am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep. Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”
Domnul i-a zis lui Elifaz: „Mânia Mea S-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tai, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov… Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov, şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”

Cei trei s-au conformat şi au fost iertaţi. Fraţii, surorile şi vechii prieteni ai lui Iov l-au vizitat, l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el şi l-au ajutat cu câte un dar.
Dumnezeu l-a adus iarăşi pe Iov în starea lui de la început, dându-i bogăţii de două ori mai mari decât cele iniţiale. A avut şapte fii şi trei fete; a mai trăit după aceea o viaţă lungă şi a murit bătrân şi sătul de zile.

LISTA ARGUMENTELOR DIN TEXT

Argumentele prietenilor lui Iov

AXIOMA de bază – suferinţa reprezintă pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcate; semnul iertării divine este dispariţia suferinţei
(Constanta1) – niciun nevinovat nu a pierit. Doar cei răi culeg roadele faptelor lor  Iov este vinovat
(Constanta1+) – Iov a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu însăşi cuvântarea lui îl osândeşte
(Constanta1++) – Iov a ajuns bogat prin mijloace necinstite  Iov este lacom
(Constanta2) – aleargă la Dumnezeu
(Constanta2+) – El te va ajuta sa ajungi mai fericit chiar decat erai inainte
(Constanta 3) – Dumnezeu n-are niciun castig de pe urma bunatatii noastre
(Constanta pacatului) – nu exista niciun om nevinovat. Omul se naste ca sa sufere
(Peculiar) – Dumnezeu face rana si tot El o leaga
(Bucurie sadica) – cei nevinovati sunt martori la caderea celor rai si se bucura
AXIOMA lui Elihu – Dumnezeu este absolut; El transcede totul
(Elihu1) – Dumnezeu transcede problemele morale ale umanitatii, de aceea nu e obligat sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui. Negarea axiomei de baza!
(Elihu2) – Dumnezeu foloseste suferinta pentru a innobila si purifica omul
(Elihu3) – Dumnezeu sustine Universul in mod activ, fara a fi fost insarcinat de cineva; El ne tine in viata pentru ca asa vrea (altruist). Daca S-ar gandi doar la El (egoist), toata viata ar dispare deodata. Asadar, de ce ar fi El nedrept?
(Elihu3+) – Totusi, El rasplateste fiecaruia dupa faptele lui, fiindca este drept.

Argumentele lui Iov

AXIOMA de bază – suferinţa reprezintă pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcate; semnul iertării divine este dispariţia suferinţei
(Argument1) – Sunt nevinovat
(Acuzatie1) – Dumnezeu nimiceste pe cel vinovat ca si pe cel nevinovat – prin urmare, e nedrept
(Acuzatie1+) – Dumnezeu ii judeca aspru pe cei buni, in timp ce oamenilor rai le acorda bunavointa; ei sunt fericiti toata viata lor – prin urmare, Dumnezeu e nedrept
(Acuzatie 1++) – Chiar daca sunt nevinovat, El tot ma va scoate vinovat, deoarece nu putem discuta de la egal la egal -> Mesianitate1
(Acuzaţie 2) – Dumnezeu mă respinge, Se ascunde, nu vrea să ne împăcăm. Hotărârea Lui e deja luată.
(Cea dintai porunca) – reversul acuzatiei 1+ totusi, cel nelegiuit nu are nicio nadejde si desfatare adevarata fara Dumnezeu
(Încredere) – Totuşi, Dumnezeu este drept; mă rog Lui, deoarece El e singurul care îmi poate face dreptate
(Credinţă) – dacă aş putea ajunge să mă apăr în faţa tronului lui Dumnezeu, L-aş convinge
(Rugăminte1) – Doamne, alină-mi suferinţa
(Rugăminte2) – Nu mă mai tulbura cu groaza Ta
(Există viaţă după moarte?) – Iov se îndoieşte că ar exista o înviere a morţilor, dar continuă să spere în ea
(Mesianitate1) – Nu exista un mijlocitor intre mine si Dumnezeu, asa ca n-am nicio sansa sa castig „procesul”
(Mesianitate2) – Exista un mijlocitor intre mine si Dumnezeu! Rascumparatorul meu e viu si se va arata la urma pe pamant. Chiar daca voi muri, Il voi vedea pe Dumnezeu si-mi va fi binevoitor
(Constanta pacatului) – nu exista niciun om nevinovat. Omul se naste ca sa sufere
(Dumnezeu – Singurul Atotstiutor) – Dumnezeu e Singurul care cunoaste “locuinta” intelepciunii.